Cad Frunze.
Sudoarea vantului batran
E stearsa, in mare graba, de frunze pale, aramii,
Ce-si cauta-n tarana moale, culcus de vesnicie.
Plapande,se aduna in izbitura lui batrana,
calcandu-se in picioare, lasand, in urma, o zgura densa
de nimeni, nestiuta insa.
Tantos,
calc pe batatura celor de dinainte.
Nici nu mai stiu unde s-au dus,
cum au murit.
Talpile nu mai simt, nimic din ce era odata
Nici glasul lor ademenit de vanturi tinere,
nici cantul lor de leganat,
nimic nu mai rasuna, acum, in minte.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Scrieti si semnati!