Fa pace cu pamantul!
Spuse ea, adancita in mahnire.
Razboi tot fuse,
O viata intreaga;
Nici pacea nu mai stie cum ii sade bine.
Pe un strigat de duca,
Imi mestec uitarea
raului, indurat, in pribegie.
Cand o sa te lepezi de atata nestiinta,
Cand timpului s-o naste-o soarta?
Am aruncat in tine rod bun, de fiica,
Crampei de azi si ieri pentru maine.
Sa iti sarut mandria am vrut,
Dar m-ai ascuns in beciul ei...
Sa iti sarut nefiinta vrut-am intr-o seara,
Cu graba mare m-ai alungat pe lespezile uitarii,
Crezand ca-i intelept sa-i scuturi clipei
Rostul.
08 februarie 2013
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Scrieti si semnati!